Un tablou neterminat, câteva elemente ale unui decor minimal azvârlite pe un fundal complet alb, o continuă senzaţie de mişcare înainte şi înapoi. Astfel se traduce din punct de vedere vizual trăirea cititorului vis-à-vis de lectura cărţii Hertei Müller Călătorie într-un picior , “ fundalul alb “ lăsând parcă să iasă la iveală dorinţa scriitoarei de a absorbi tabloul prezentat în acest mod înapoi către rădăcinile sale. Un roman intim, în care problemele sociale au un iz cu totul personal, în care critica în sine constă tocmai în absenţa argumentelor contra, politica ajungând aici să fie spaţiul gol dintre dorul de casa şi o ceartă a celor două eu-uri ale protagonistei, Irene.
Aceasta pleacă din “ cealaltă ţară”, din ţara Dictatorului, în Vest, după ce îl cunoaşte la mare pe Franz, un turist german, pe care îl gaseste beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Hotărăsc impreună să se revadă în Germania după emigrarea Irenei din “ cealaltă ţară”, însă la aeroport îl întâlneşte pe Stefan, un prieten al acestuia, prin care îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice.
Genul de carte care trebuie citită fără prea multe întrebări legate de personaje sau acţiune, o proză sinceră, incărcată de un lirism profund, manifestat prin descrieri dure, neaşteptate, redarea unor detalii ale unui tablou abstract, sustras dintr-o realitate apropiată nouă.
“ Irene mai avea o bănuială: că-şi ţinea în cap dorul de-acasă mic, făcut ghem, ca nu cumva să-l recunoască. Că atunci când aparea, îl reprima. Şi că, pentru a-şi sufoca simţurile, aşeza pe ele clădiri întregi din gândurile ei.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu