noduri

Iartă-ne.

 suntem un neam de oameni masochişti care-şi

 împing dumnezeii afară, le construiesc biserici la

 capăt de venă şi le despică încet până

 rămân doar clopotele ce anunţă

 oprirea sângelui.

 

 uneori ne credem şi noi sacri

 şi-atunci oraşul clipeşte moale

 lăsând un fir de praf să-i zvâcnească sub pleoapă,

 anunţând că şi astăzi se moare câte puţin

 şi noi, zeii, legăm aţă roşie în jurul degetelor

 să ne-amintim cât suntem de muritori.

 

 Iartă-ne.

 suntem un neam de oameni masochişti care

 au cuvinte şi vorbesc cu ele, pe când Tu

 Învii în tot ce-I blând şi tace.

 dacă zace atâta viaţă în imensitate, 

 de ce părem noi, zeii, atât de mici?